joi, 30 aprilie 2009

'Conflictele prelungite', abordate de ministrul român de externe la OSCE

Ministrul român al afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a intervenit în cadrul reuniunii Consiliului Permanent al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), cu ocazia unei vizite de lucru pe care a întreprins-o - vineri - la Viena, referindu-se la teme de actualitate de pe agenda OSCE cum ar fi securitatea europeană sau importanţa asigurării de către statele participante a respectării angajamentelor asumate în materie de drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, informează un comunicat al MAE.
Potrivit sursei citate, în acest context s-a discutat despre asigurarea continuităţii prezenţei OSCE în Georgia, prin elaborarea unui nou mandat adaptat la realităţile ulterioare confruntării militare din august 2008. Totodată, a fost evidenţiată importanţa soluţionării 'conflictelor prelungite' de o manieră conjugată şi complexă, cu depăşirea dimensiunii de securitate militară, în contextul în care aceste 'conflictele prelungite' pot fi considerate focare prin care se aduce atingere stabilităţii şi securităţii în aria OSCE.

Ministrul Cristian Diaconescu a evidenţiat abordarea constructivă şi flexibilă a OSCE, trăsături care disting acest for în sistemul organizaţiilor internaţionale. În opinia sa, prevenirea conflictelor rămâne obiectivul definitoriu al OSCE, iar printre instrumentele care ajută la realizarea acestui obiectiv se află măsurile de creştere a încrederii şi respectul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a statelor OSCE participante.

Cristian Diaconescu a insistat asupra mandatului şi expertizei OSCE în monitorizarea şi stimularea capacităţii naţionale a statelor participante de a corecta abaterile de la angajamentele asumate faţă de organizaţie.

Totodată, şeful diplomaţiei române a pledat şi pentru asigurarea unei prezenţe continue şi substanţiale a OSCE în Georgia, în baza unui mandat cuprinzător, care să acopere deopotrivă segmentul de soluţionare a conflictelor şi activitatea inter-dimensională a Organizaţiei. Se doreşte astfel un mandat fără abateri de la principiile dreptului internaţional, bazat pe viziunea propusa de Grecia, în calitate de preşedinte-în-exerciţiu al OSCE.

În ceea ce priveşte conflictul transnistrean, ministrul român de externe a exprimat sprijinul pentru formatul actual de negociere '5+2' ca unic for pentru validarea unei soluţii politice durabile, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Cristian Diaconescu a pledat pentru acordarea statului de mediator SUA şi UE în vederea întăririi rolului lor în procesul de negociere.

De asemenea, ministrul Diaconescu a insistat ca dezbaterea asupra viitorului securităţii europene să se bazeze pe principiile, mecanismele şi instituţiile existente în cadrul cărora OSCE are un rol central. Astfel, este necesar să se urmărească îmbunătăţirea implementării angajamentelor în vigoare şi identificarea unor formule de soluţionare a 'conflictelor prelungite', care să aibă ca obiectiv consolidarea securităţii în Europa, se arată în comunicatul MAE.

miercuri, 8 aprilie 2009

Unita devine Uniqa

Asigurătorul Unita preia numele acţionarului majoritar Uniqa Asigurări, potrivit unui comunicat remis de companie.
Grupul austriac Uniqa a preluat integral compania autohtonă la sfârşitul anului trecut. Iniţial, Uniqa a intrat pe piaţa autohtonă prin cumpărarea a 27% din acţiunile Astra Asigurări. Intenţiile grupului austriac erau de a-şi majora participaţia până la 50% plus o acţiune din capitalul Astra, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat din cauza unor neînţelegeri cu acţionarul majoritar al Astra Asigurări.
„România a reprezentat o piaţă ţintă foarte importantă pentru Uniqa Group. (...) Uniqa Asigurări este singura companie de pe piaţa românească în care Uniqa Group investeşte know-how, resurse financiare şi umane şi prin care doreşte să îşi atingă obiectivele regionale propuse”, se afirmă în comunciatul transmis de Uniqa Asigurări.
Recent, grupul austriac a majorat capitalul social al Uniqa Asigurări cu 175 de milioane de lei, (echivalentul a 45 de milioane de euro) până la 320 de milioane de lei.

vineri, 3 aprilie 2009

Raiffeisen primeşte 1,75 miliarde euro de la statul austriac

var fpg15793 = new FPGallery( 'fpg15793' );


fpg15793.add( 'image', 'fpg15793_image0', 'http://www.sfin.ro/uploads/modules/news/15793/297x0_RAIFFEISEN_00.jpg', '');

fpg15793.load('fpg15793_image0');
Raiffeisen Zentralbank (RZB), acţionarul principal al Raiffeisen International Bank, a încheiat un acord cu statul austriac pentru obţinerea unei infuzii de capital în valoare de 1,75 miliarde euro, potrivit Reuters.Banca şi-a declarat disponibilitatea, încă de la finalul anului trecut, de a accesa programul statului austriac, în valoare de 15 miliarde de euro, lansat în luna octombrie 2008, în vederea susţinerii sistemului financiar.

Profitul net al RZB a scăzut în 2008 cu 94%, la 48 milioane de euro, în urma pierderilor de 1,66 miliarde euro generate de expunerile din Islanda şi de la banca americană intrată în faliment, Lehman Brothers.Grupul austriac este prezent în România prin Raiffeisen Bank, Raiffeisen Leasing, Raiffeisen Capital&Investment, Raiffeisen Asset Management, Raiffeisen Investment România şi Raiffeisen Banca pentru Locuinţe.
Activele totale deţinute de Raiffeisen în România au ajuns, la finalul lui 2008, la 6,56 miliarde euro, faţă de 5,6 miliarde în 2007. Profitul net obţinut anul trecut s-a ridicat la 161 milioane de euro, în creştere cu 60% faţă de anul precedent. RZB este a doua mare bancă din Austria care recurge la ajutor din partea statului, pentru a face faţă crizei.
Erste Bank, acţionarul principal al BCR, cea mai mare bancă românească, a obţinut, la rândul său, o finanţare din partea statului austriac, în valoare de 2,7 miliarde de euro.